Domino’s Pizza – sponsor oficial al celei de-a șaptea ediții a evenimentului UN Youth Moot Courts

În perioada 20-22 aprilie 2018, va avea loc cea de-a șaptea ediție a proiectului internațional UN Youth Moot Courts, o simulare a procedurilor judiciare în fața instanțelor internaționale. Proiectul se adresează studenților de orice an din facultățile de Drept din România și are ca scop punerea în aplicare a cunoștințelor de drept internaționale, de drept comunitar și de Drepturile Omului. Cu această ocazie, Domino’s se ridică din nou la înălțimea evenimentului participând în calitate de sponsor și hrănind apetitul tinerilor pentru acest tip de experiențe.

Ce este UN Youth Moot Court?

Evenimentul academic UN Youth Moot Court este organizat de către Asociația Tineretului ONU din România și este o competiție și un forum în cadrul căruia participanții își pot testa cunoștințele acumulate pe partea de drept internațional, drept european și Drepturile Omului. Aceștia vor pregăti și prezenta argumente legale și vor dezbate probleme sociale și juridice curente. Forumul are ca scop simularea procedurilor judiciare din cadrul Curții Internaționale de Justiție, a Curții Europene pentru Drepturile Omului și a Curții Penale Internaționale.

Participanții trebuie să aibă pregătirea necesară pentru a-și formula și susține argumentele în acest cadru, trebuie să se poată exprima în limba engleză și franceză, și trebuie să cunoască procedurile în cazul prezentării în fața acestor forumuri internaționale. În cadrul fiecăreia dintre Curți va fi simulat câte un proces.

Ediția din acest an va găzdui 60 de participanți care vor dezbate pe o perioada de trei zile problemele sociale și juridice ridicate de către organizatori.

Asociația Tineretului ONU din România

Organizația a fost creată în 2009 în vederea organizării unei simulări a procedurilor din cadrul Organizației Națiunilor Unite. De atunci, asociația a crescut și s-a extins, oferind participanților la evenimente experiențe de simulare a activităților din cadrul mai multor foruri internaționale. Per total, misiunea asociației este cea de a oferi studenților și elevilor, cadrul ideal pentru a pune în aplicare cunoștințele acumulate în facultate sau în liceu. Evenimentele organizate sunt de mare amploare și imită cu succes cadrul discuțiilor de la nivel internațional.

Pe lângă competiția UN Youth Moot Court, Asociația Tineretului ONU din România organizează BISMUN (Bucharest International Student Model United Nations), o conferință anuală de mare anvergură. În vederea pregătirii pentru participarea tinerilor la aceste evenimente, asociația organizează și conferințe, seminarii, workshop-uri, training-uri și sesiuni de dezbateri. Sunt ridicate probleme sociale, economice, juridice, de drepturile omului, umanitare, de dezvoltare și de securitate internațională.

Domino’s și sprijinul acordat acestui tip de evenimente

De-a lungul anilor, Domino’s a sprijinit o serie de evenimente organizate pentru tinerii studenți. De la evenimente de codat până la evenimente sportive. Acum, compania noastră va sprijini un eveniment academic, dedicat formării viitorilor profesioniști în drept internațional. Motivul implicării noastre este dorința de a contribui la formarea și dezvoltarea reală a unei generații cât mai bine pregătite pentru a face față provocărilor unui mediu în schimbare. Vrem să depășim limitele impuse de sistemul educațional și vrem să fim parte din soluția salvatoare. Ne referim la cea cu evenimente și probe practice care îi ajută pe tineri în mod concret.

Prin urmare, dacă participați sau urmăriți evenimentul ONU Youth Moot Court de anul acesta, ne veți vedea și pe noi acolo, hrănind curiozitatea, stimulând apetitul pentru cunoaștere și alimentând dorința de mai bine a unei generații.

Alte articole interesante

No Comments

Leave a Reply