Party la tine acasă? Optează pentru livrare de pizza la domiciliu și distrează-te și tu!

livrare de pizza la domiciliu

De ce am propune o livrare de pizza la domiciliu pentru un party acasă? Pentru că facem cea mai bună pizza și chiar ne mândrim cu asta! Duh! Dar nu numai atât. Noi știm cât de mult se agită o gazdă, cât de greu îi este să mulțumească pe toată lumea. Și cât de nesatisfăcător poate fi un astfel de eveniment la final. Așa că am făcut o listă de motive pentru care oricine se gândește să dea o petrecere, să opteze din prima pentru o livrare, pentru pizza, pentru distracție și relaxare și pentru el însuși.

1.      Mereu gazdă, mai niciodată musafir

Sună cunoscut? Este aproape o mantră pentru organizatorii neobosiți de evenimente din orice grup. Asta pentru că, de cele mai multe ori, în orice fel de grup, există cei care organizează mereu, care au inițiative și fac invitații mereu și cei care se lasă invitați. Psihologii spun că cei din primul grup vor avea tendința de a plusa și de a ridica mereu ștacheta. Aceștia organizează seri din ce în ce mai interesante, sperând în van să îi inspire sau să îi motiveze și pe ceilalți să lanseze o invitație o dată. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă mai niciodată, eterna gazdă ajungând în cele din urmă la un inevitabil burnout. Prin urmare, o livrare de pizza la domiciliu este o idee mult mai bună decât un murder mystery party pe tema junglei ecuatoriale, cu mâncare specifică zonei. Părerea noastră!

2.      Pentru că NICIODATĂ nu veți reuși să îi mulțumiți pe toți

Vreți o cină restrânsă la care toată lumea să se simtă bine? Sunteți puțin și nu trebuie să gătiți mult? Asta credeți la început. Că nu este nevoie de o livrare de pizza la domiciliu, pentru că vă descurcați cu tot!

Apoi vă amintiți că Dragoș nu mănâncă ciuperci, Alina nu mănâncă decât carne organică, Toma nu mănâncă decât pește, iar tarta pregătită la desert nu va mulțumi și amatorii de ciocolată și pe cei de fructe proaspete. Și așa ajungeți la o masă amplă, cu vreo 5 tipuri de garnituri, 4 feluri principale, 6 salate și 7 platouri de desert. Totul pentru o mână de oameni care oricum ciugulesc puțin din fiecare pentru că ”au mâncat acasă”. Nu mai bine dați o comandă cu livrare de pizza la domiciliu?

3.      Pentru că fără o armată de bucătari nu vă iese niciodată ceea ce sperați

Vă imaginați mereu întreținând atmosfera, elegant, cu un pahar de vin în mână, în timp ce friptura se rumenește pe ultima sută de metri la cuptor. Dar visul frumos se spulberă rapid. Vă dați seama că musafirii vin fiecare la altă oră, că nu ați reușit să pregătiți mai nimic din ce ați fi vrut să fie gata, așa că petreceți prima oră în bucătărie, cât timp musafirii își fac de lucru sau se întrețin singuri. O livrare de pizza la domiciliu vine toată o dată, după ce ați făcut deja conversații ușoare, după ce ați dezbătut deja cu ceilalți ce ați vrea să vedeți sau să faceți.

4.      Pentru că doar cu o livrare de pizza la domiciliu mănâncă toata lumea EXACT ce vrea

Deși vă cunoaștem bunele intenții și știm că nu vreți decât să faceți ceva bun și frumos pentru toată lumea, știm și că oamenii sunt cei mai fericiți când pot să aleagă ei ce vor să mănânce. Pentru că oricât de generos și de variat ar putea fi meniul discutat cu o săptămână înainte, lucrurile se pot schimba în materie de preferințe în acea zi. O livrare de pizza la domiciliu de la Domino’s împacă pe toată lumea!

Alte articole interesante

No Comments

Leave a Reply